Ani de liceu

Cu emotii la ...chimie. Scumpii ani de liceu, cand categoric la mate am dat de greu. 

Acesti ani, acei colegi si zeci, chiar sute de povesti care ne-au legat pe veci. Am asteptat sa abordez subiectul cum asteapta un bobocel balul lui de absolvire. Punctul culminant a fost (bineinteles) bacalaureatul despre care am auzit ca ne delimiteaza maturitatea, insa... cu lacrimi in ochi tin tare de tot ce mi-a rapit o simpla diploma.

Am uitat in dulapiorul de la usa al clasei mele si carti, caiete, dar si rasete, momente si putin din copilul cuminte care-si astepta bursa sa iasa cu colegii la un suc dupa ore. Nu m-am aventurat sa risipesc anii detasata sau dezamagita de sistem, mi-am spus ca daca am intrat unde imi propusesem trebuie sa fiu demna de drumul meu. Primul an, primul semestru, am rasuflat usurata. Frica de colectiv, in special de fete, s-a diminuat in pauzele scurte, pe vremea cand cunosteam regulile de la joculete si ne strangeam toti sa luam parte. Nu as avea ce sa reprosez acum, uitandu-ma in spate, nici profesorilor, nici colegilor, nici atitudinii pe care am etalat-o. Fiecare zi de liceu era impachetata cu surprize. Astazi aveam test, maine predam proiecte si poimaine ne gaseai pe toti la cafeneaua din colt, extenuati ca am facut ”prea multe”.

Ce n-as da sa am cuvinte suficiente ... sa-mi descriu colega de banca, sa povestesc despre evenimente, tabere, majorate. Nu pot da timpul inapoi sa fur detaliile care m-au facut astazi, copil cu diploma de "om mare". Ca in orice alta clasa, am avut idile, relatii, povesti care vor subzista, dar care poate, din neatentie, le-am uitat si pe ele in dulap printre caiete. Acum fiecare merge spre visul format in banca in care ascundeam insecuritati si temeri. Din partea mea, toata dragostea si admiratia pentru promotia 2020. Am senzatia ca intr-o buna zi, liceenii din noi vor capata numai reusite !

Cu pasiune, o viitoare scriitoare care o sa-si tatueze cu cerneala povestea clasei noastre.