ENDLESSLY CREATING MYSELF

Despre mine sunt toate rândurile în care te-ai pierdut. Îmi face plăcere să induc ceață când subiectul devine prea profund. În momentul în care subiectul sunt eu, profunzimea atinge un apogeu. De aceea nu-mi doresc să mai irosesc timp cu persoane care nu mă citesc sau superficial pretind că știu despre ce vorbesc.

• Admit că investesc în mine ca să pot dărui mai mult decât o simplă slăbiciune. 
• Admit că nu dorm nopți ca să-mi cuprind gândurile pe care le ascund de toți. 
• Admit că lucrez un caracter înfricoșător de puternic pe care-l șlefuiesc provocandu-mă să reușesc. 

Toate acestea și încă vânez iubirea în lipsa căreia consider că nu funcționez. Consum cărți, diger povești, aloc timp să mă disciplinez.

Cineva ar spune că mă robotizez, dar poate doar mă înstrăinez de ceva ce n-am putut să controlez. 

Sentimentele îmi vorbesc atât de tare, prea multe voci în prea puțin spațiu de stocare. Mă așez printre oameni, îi privesc, îi citesc. "Defect profesional" - îl numesc. Și nu știu cât îmi mai doresc să păstrez acest defect, căci oamenii par să nu mai aibă niciun efect. Îmi simplific viața sau spulber surprize, oricum ar fi, îmi lipsește să mă dezic de ce-am crezut inițial despre un individ. Nu concep o experiență fără puțin risc. Nu concep o relație fără puțin tease. Dar acești ochelari cu raze X îmi răpesc tot ce-mi doresc să simt... 

M-am plictisit de oameni previzibili cu vise infime care vor să creadă că reprezintă provocări pentru mine. Băieți, în general, care se oferă voluntari să-mi cunoască nivelul, dar nu ating nici parterul. Mă întreb cum sunt eu din perspectiva multora, mă întreb cu câtă nonșalanță privesc simplitatea pe care le-o servesc, dar se împotmolesc. Nu sunt eu de vină că aspir la o minte sublimă, pe care am s-o dețin.

 Îmi promit mie!