Fara bani = fara identitate

?

Dintotdeauna au fost clase de oameni care nu au privit si nu vor privi in jos.

Pentru ca s-au nascut pe cea mai inalta treapta monetara care le-a indus cea mai inumana perceptie despre valoare.

Daca ma privesti ca pe un nimic , ma doare, caci imi parcurg drumul intr-un ritm normal unde varsta imi dicteaza ca am parintii ce ma vor inca ajuta. Si nu traiesc pe picior mare, nici nu ma laud cu bugetul pe care scrie ”munca parintilor nu a mea”. Am fost invatata sa ”risipesc” cu chibzuinta, ceea ce si alti copii din generatia mea au fost invatati, dar au uitat aceasta lectie in drumul lor presarat de faima.  Eu apreciez orice forma de venit si nu judec din invidie, dar intalnesc tot mai des persoane care isi permit sa ma priveasca cu un grad ridicat de ”nas pe sus” si nu ma fac sa ma simt inferioara, ci dezamagita de conditiile lor umane. Ma retrag. Nu permit sa nu bagi de seama cate lucruri transmiti cand  esti imbracat in gucci, dar te stergi la nas de muci cu maneca. Si nu permit sa-mi vorbesti de pe aceasta scara sociala pe care ti-o insusesti cand nu tii cont de acele ”drepturi egale” , caci suntem un tot, aceeasi rasa, o familie.

Se da dovada de impertinenta la fiecare colt de strada. In vremea ce va veni am si eu o curiozitate : Sa investesc in studiile copilului meu sa munceasca pentru nimic sau sa investesc in outfiturile lui si sa-l las sa ajunga intr-o buna zi presedinte?