Într-un apartament lipsit de amintiri

Într-un apartament lipsit de amintiri creezi altfel povești. 

Posed tot acest spațiu plin de mine, dar care nu știe nicio versiune a mea din trecut. E plăcut. Am avut timp să mă privesc dintr-un unghi necunoscut plasat între cine am fost și cine sunt. 

 În orașul în care am crescut, orice amănunt îmi dicta cine trebuie să fiu și cum trebuie să mă educ. 

 Într-un oraș străin, fiecare detaliu iți permite să te conectezi cu tot ce-ai ascuns. 

Mi-am pronunțat nevoile încă de la început și sunt pe drumul către nimic sau totul absolut. Aleg să mă crezi o ciudată, o minte care constant diseacă, căci pentru mine asta reprezintă calea ușoară. N-am să mai împuternicesc o persoană dându-i acces în lumea mea, doar pentru a-și confirma că nu poate gestiona ceea ce sunt în esență. Oamenii cărora le dau dreptul să mă vorbească sunt aceia care au discutat cu mine în jurul orei 3 dimineața, la masă. Realizez că selecția mea de persoane constă în cine consider că este capabil să dezghețe fragmente din mine încă reci gheață. Și mai realizez din când în când că am atribuit statuturi mult prea importante unor persoane lipsite de responsabilitate. Le-am rupt, ulterior, podul către universul meu. 

Într-un apartament lipsit de amintiri, inviți doar pe aceia despre care ai vrea să scrii.