As vrea sa pot scrie o carte...

Pentru ca altfel asezi continutul, pentru ca altfel abordezi subiectul.

Stiu ca nu m-as pierde in detalii banale, dar as acorda mai multa atentie unei descrieri, unei imagini din mintea mea recreata pe foaie.

Poate asa as fi inteleasa mai bine, structurandu-mi gandurile in mici doze concentrate de sentimente amestecate intermediar cu strainii ce mi-au fost aproape in trecut si cuvinte ce n-am avut curajul sa le consum atunci.

Pentru ca am amintiri pe care le vad nevalorificate de cei din generatia mea, pentru ca am construit un alt Univers in care nu mai am acces acum, pentru ca as avea ocazia sa lamuresc ce temeri credeam ca am cand, de fapt, astazi  le urmaresc in speranta sa le inlocuiasca pe cele care ma alcatuiesc acum.

N-as incepe cu inceputul. Stiu ca as reprezenta complexul printr-un labirint de capitole al carui demers sa-l descoperi de abia la final. Personajele ar fi denumite printr-un simbol, nu printr-un nume, nu printr-o litera, ceva mai indiscifrabil si indistructibil decat poate o porecla. Nu as complica faptele pe care le-am tratat dupa instinct sau cerand un semn, ceea ce, inevitabil, e tot instinctul care se ascunde in spatele unui cliseu. Dar nici nu as simplifica mesajul de la sfarsitul fiecarei idei. As scrie ordonat si enigmatic exact ca intamplarile din viata mea. Si ei bine, pentru acele capitole scrise neclar, voi desena o clepsidra pentru inceput spre atentionarea cititorului ca timpul nu mi-a dat inca raspunsul pe care-l cautam.

Candva, undeva, voi incepe a concretiza aspectele pe care as vrea sa le impartasesc. Pentru ca nu e nici greu, dar nici usor sa devin dupa o publicare, transparenta in fata fiecarei persoane care m-a citit.