Blocata 

Sunt blocata intre a-mi dori ca totul sa se termine aici si a-mi dori ca lucrurile sa mai fie cum erau inca o data.

M-am bucurat din belsug de momente care imi vor ramane cicatrici o perioada. Am fost dependenta de tine si in certurile lungi, tot mai dese, invatam cum sa-mi inabusesc obiceiul de a mai avea nevoie sa te simt constant,sa te stiu in raza mea de veghe. Am invatat asta  si cum sa ma agat de activitati care sa nu te mai contina. Am terminat-o cu scrisul pentru o vreme si aceasta despartire m-a stins mai mult decat ar putea a noastra sa ma termine vreodata. Am abandonat ce e al meu , crezand ca asa ajung la tine, dar mi-a scapat ca , intr-un final, m-am abandonat pe mine.

Stii nevoia sa te minti. Ca lucrurile vor merge, ca el sau ea se va schimba. Nevoia sa iti imaginezi numai cum ar putea fi totul, cuprinsa de frica ca realitatea iti va frange sufletul. Si neindemanatica din fire, n-ai sti cum sa pui capat fara sa te lungesti. Cred ca a avut destul timp sa-ti demonstreze cine este si ce ai fost pentru el. Daca demonstratia nu ti-a placut, iei un suvenir si il scoti definitiv din cadru. Usor de zis, greu de facut.

Orice lucru ori persoana cu care te vei identifica, va semana cu omul in care ai investit sentimente. Si brusc o fotografie, un loc din parc, o secventa dintr-un film - te va aduce intr-un punct in care simti cum totu-i mort pe dinauntru. Ce ramane de facut? Sa gasesti un sens noului capitol si nu ca ar fi usor , dar asemenea unui scriitor, te poate ajuta imaginatia sa te ridici si sa te cobori.

Cu pasiune, Bia.