Eu,astazi.

In urma cu cativa ani am fost desemnata de catre toti cei care ma cunosteau drept " cea mai fericita persoana" .Tot ce imi amintesc e ca zambetul meu niciodata nu mintea si zambeam continuu.Eram fericita si inconstienta,iar astazi sunt nefericita si constienta.Un lucru cert in adolescenta mea e ca sunt supusa multor probleme pe care imi propun sa le rezolv singura,dar adolescenta nu e momentul.E inca timpul discutiilor cu parintii,cerutului ajutor si nenumaratelor greseli.S-a schimbat ceva in fiecare dintre acestea de cand nu mai sunt acea copila.Cand discut cu parintii vreau sa imi exprim si eu opinia si sa analizeze ceea ce spun.Nu mai sunt dispusa sa tac si sa plec capul,sa ascult si sa execut.Cand am nevoie de ajutor,glasul meu nu mai arata asta.In copilarie tipam " ajutor" si venea inevitabil,astazi doar daca as sopti,m-as trezi dezgolita ,inconjurata de hiene.Consider ca adolescentii sunt singurii care au dreptul sa fie confuzi,iar toti restul care practica asta la maturitate sau isi induc,sunt inca in stadiul in care asteapta un impuls.Cei mai multi se pierd in perioada asta.Si eu m-am pierdut de cateva ori,aproape neobservabil pentru unii si motiv sa ma judece pentru altii.Oricum as da-o,faptele si cuvintele mele nu insemnau nimic.Imi puneam intrebari singura si singura gaseam raspunsurile.In functie de ceea ce consideram eu " raspuns" mi-am conturat personalitatea mea de astazi.Normal ca sunt departe de a fi si de a actiona prudent din moment ce educatia pe care mi-am oferit-o s-a bazat pe " fa ce vrei" .Dar pe langa reactiile nu tocmai potrivite,pe langa gandurile nu tocmai pozitive, faceam ce voiam si simteam ce faceam in aceeasi masura.Asa se presupune ca nu am devenit un esec si am devenit inspiratie pentru sute de adolescenti.Prin orice as mai trece astazi,sunt pregatita.Pregatita sa...?In primul rand sa imi asum cine sunt si in al doilea rand sa scriu.