F E R I C I R E A
Privesc in jur si nu imi vine sa cred cate persoane traiesc sau sunt in punctul de a crea o drama .Priviti-va in oglinda si indepartati orice rimel care v-a tinut astazi sa nu plangeti ,orice curea care a mai diminuat pentru cateva ore din frustrari .Frumusetea chipului si greutatea corpului nu sunt valori de care un om ar tine cont .Am uitat insa ca multe persoane astazi nu mai sunt oameni .
Am fost si eu alungata din vietile unora .Am fost si eu tradata de "prieteni" .Am fost si eu in postura de "fosta" .Toate au durut .Zile ,saptamani , ... ani am purtat o cicatrice , dar nu una vizibila ca cea facuta de o lama sau un tatuaj , ci una inexplicabila care plutea in jur apasand pe fiinta mea din cand in cand. Uneori uitam si imi era bine. Uneori imi aminteam si ...scriam. Din durere am descoperit chemarea mea si anume aceea ca pot trata prin cuvinte. Oameni s-au deschis spre a primi mesajul meu si astazi sunt vindecati.
E trist ca ajung sa scriu despre ceva ce am evitat ani. Ceva ce nu am trait, dar pot simti cand traiesc prin unii dintre voi.
Unele drame duc spre aceasta boala a sentimentelor -> depresia. Ma infioara doar rostirea cuvantului si mi se pare ca literele se cutremura cand il formeaza. Cum privesc eu depresia ?Nu ca pe un sfarsit, nici ca pe un proces, ci poate ca pe o etapa. Fara sa ne dam seama, la un moment dat, ceva din viata noastra nu mai are sens. E tragic cand realizezi ca nu mai are sens ceva ce candva ii dadea vietii tale sens. Simti, brusc, ca cea mai buna alegere e sa schimbi tactica, dar nu mai realizezi care tactica e cea pe care o preferi si care e cea pe care o alegi. Cumva stii ca vei fii absorbit de ceva intunecat, pentru ca asta face depresia - iti intuneca mintile. Crezi ca stii in ce te-ai avantat, dar te inseli. Tocmai ai citit o creatie despre depresie, cand titlul este "fericirea ". Crezi ca stii despre ce vorbesti, cand uneori nu e timp pentru a sti, ci doar pentru a simti. Crezi ca stii sa iubesti, cand tu nu te iubesti nici pe tine.
Priveste mereu sa comunici cu inima ta si incearca sa asculti de creier. Poate intr-o buna zi te vei intreba "si acum ce?inima si creierul nu sunt pe aceeasi unda". Nu te speria, e normal.E ceva ce mie imi place sa ii spun "lupta cu tine insuti" , asa ca LUPTA CU TINE INSUTI ! Nu lasa ca ceva aparent confuz sa-ti incetoseze calea, caci calea cea fericita nu o sa fie niciodata cand inima si creierul vor face acelasi lucru,
Ci atunci cand inima va bate, iar creierul va spune "ma bucur ca bati" .
Cu pasiune , Bia.