Suntem toti diferiti,confuzi,grabiti si suparati pe vreme.Nu ma refer la temperatura,ci la anotimpurile care trec si lasa doar amintiri in urma.
In carti este diferit.Emotia unui sarut e fireste profund descrisa intr-o poezie,dar emotia unei ultime clipe de iubire e aproape imposibil de transpus in file.
Am iubit,bineinteles.Si cat de intens.Si cat de neinteles.Si cat de absurd pentru mine.Am ajuns sa cred ca pot trai fara acea persoana anume,dar niciodata fara iubire.Astfel am observat cum tindeam sa ma intorc spre trecut,sa ma arunc in bratele celui caruia i-am soptit adio,implorand probabil cu gandul sa mai trezeasca ceva in mine.Iluziile nu nasc sentimente,dar te hranesc cu amagire.In acel interval de timp cat 2 straini isi declara iubire,destinele lor pariaza miza pentru o eventuala despartire.Asta e tragic la viata.E mereu fascinant acel lucru imprevizibil si palpabil din multime.Alegi provocarea,te indragostesti de gustul ei si incepi sa-ti tatuezi pe inima un nume.Se scurg sentimentele in timp si ramane esenta.Nimic mai mult decat o experienta,o amintire.Numim asta DESPARTIRE.
Nu ascund lacrimile varsate cand credeam ca am pierdut ceva din mine.Nu uit zilele cele mai lungi cand priveam in gol si ma minteam ca sunt bine.Nu am fost si consider acest adevar normal dupa o despartire.Cel mai important e sa-ti recunosti cand iubesti si sa-ti dai voie sa te schimbi in bine,iar atunci cand incetezi sa o mai faci,sa iei cu tine ce te-a motivat de-a lungul povestii tale de iubire.