Quarantine
Sunt foarte aproape de apogeu. Simt cum mediul devine imbacsit , desi curatenia este la ordinea zilei. Simt cum peretii camerei mele se apropie asemeni unei scene din filmele de groaza si ma inghit fobiile. Nu am energia sa imbratisez o noua zi , desi sunt o persoana matinala , nu pot sa-mi parasesc patul pana cand nu ma irita caldura si lumina din camera. Putin spus ca sunt irascibila si ma feresc sa afisez ceva fals pe social media , incerc sa transmit pozitivitate si ganduri bune, dar cu trecerea zilelor nu ma mai bucura timpul petrecut doar eu cu mine.
Cedez daca mai analizez vreun aspect , o sa innebunesc daca mai incerc inca o noapte sa ma stapanesc. Vreau sa fug de tot acest autocontrol , mi-a ajuns. Vreau sincer sa pot pasi in lumea larga si sa fac prostii. Niciodata nu mi-am dorit mai tare sa gresesc, sa ma indepartez de mine pentru o vreme si sa ma regasesc in bratele altcuiva cu o viziune total diferita , cu scopuri si tinte opuse. Vreau sa ma pierd in compania oricui si eu pretuiam calitatea sufletului...Cred ca am apucat extrema gresita , dar cum sa mai inghit o zi in carantina? Urasc sa fiu ostatica sentimentelor care ma bantuie, urasc sa ma inchid in mintea mea si sa nu fie cineva langa mine care sa ma rupa din aceasta reverie.
La inceput recunosc ca m-am vazut traind o perioada benefica , pentru ca nu am fost nevoita sa mai dau ochii cu trecutul pe holurile liceului , pentru ca am avut timp sa citesc cartile prafuite din biblioteca , pentru ca am cunoscut o noua latura a mea si am imbunatatit una veche. Era progresul cel care ma consola si frica de singuratate pe care o diminuam. Ma confruntam cumva cu cel mai mare cosmar , insa faceam pasi pe un teritoriu unde ma intampinau avantaje.
Am trecut de etapa cand imi satisfacea nevoile simpla rasfoire a pozelor , am depasit si etapa cand cautam sa ma extenuez ca sa nu mai fiu nevoita sa anulez tot progresul pe care-l faceam pe timp de zi in decursul a catorva ore de insomnii. Ma vad pozitionata la limita oricarei etape si momentan stagnez. Cea mai buna decizie este sa impartasesc asta cu voi si sa-mi scuz astfel inactivitatea. Stiu ca sunt multi ca mine , captivi in propria minte si simt ca vor fi nevoiti sa faca o vizita la psihiatru dupa carantina , dar eu continui sa caut solutii sa nu ajung in punctul acela!
Va imbratisez, pe data viitoare.